Primele trei vinuri din colecția ”Beciul popii” pot fi găsite acum și la Librăria Sophia din București
”Beciul Popii” este un nume de onoare, înființat în amintirea bunicului meu, preotul Feodor, mort la 37 de ani, și a tuturor preoților basarabeni exterminați de prigoana stalinistă, care nu au mai apucat să aibă un beci al lor.
În părțile noastre, vinul se împarte în vin bun, foarte bun și „vin de care bea popa”. Vreme de mai mulți ani am căutat un vin vrednic să se ridice la înălțimea zicalei de odinioară și l-am găsit la „Casa Bolgiu”, cules tîrziu din cea mai veche vie de pe Dealu Mare, stors cu grijă și rînduială din bobițe, apoi ținut la butoaie franțuzești, astfel încît chiar și moftul celui mai pretențios popă să fie împlinit.
Un oenolog de seamă a dat cea mai mare notă acestui cupaj care te cucerește prin asprimea sa amestecată cu gustul cireșelor amare; aspru ca mărturisirea preoților uciși și dulce amărui ca inima lor copilăroasă care nu s-a lăsat biruită de rău.
Beți și vă bucurați și nu uitați să-i pomeniți pe înaintașii voștri!