Savatie Baștovoi și utopia sa de la Oricova oglindite în revista franceză „La Vie”

Savatie Baștovoi și utopia sa de la Oricova oglindite în revista franceză „La Vie”

Revista franceză „La Vie„, suplimentul de spiritualitate al „Le Monde”, publică în acest număr un amplu reportaj despre Savatie Baștovoi și țara sa Moldova, descrisă prin prisma unui orfelinat de copii în romanul său „Învățăturile unei prostituate bătrîne către fiul său handicapat”. Autorul este convins că literatura îi poate sluji pe oameni mai eficient decît rapoartele organizațiilor de protecție a copiilor și că mesajul său va ajunge acolo unde nu pot ajunge activiștii sociali și ambasadorii. Antiparenting.ro oferă traducerea integrală a materialului semnat pentru „La vie” de jurnalista MARIE CHAUDEY, un mare reporter cultural.

Cum poate fi un moldovean?

Coamă înspicată, barbă îngrijită, față pătrată, el are o gură frumoasă… a la Karl Marx. Și ca să nu lipsească nimic, o constituție de jucător de rugby. În aceste zile, strîns în roba sa de călugăr ortodox, Savatie Baștovoi n-a trecut neobservat pe străzile Parisului și pe aleile de la Salonul Cărții. Acest atlet al lui Dumnezeu și apostol înflăcărat al literaturii se arată întotdeauna gata de discuții – fără să știe o boabă de franceză sau engleză, este însoțit peste tot de fidela sa traducătoare romanofonă, Laure Hinckel. Acest bărbat nu are frică de nimic și consideră literatura drept una dintre metodele cele mai sigure prin care poate să facă cunoscută situația dificilă a țării sale.

Titlul celui de-al doilea roman al său ne poartă prin Curtea Miracolelor, și ar putea să alunge pe unii cititori, dar în acest caz ei ar greși foarte tare. Cu siguranță, prin cartea „Învățăturile unei prostituate bătrîne către fiul său handicapat”, Savatie Baștovoi ne-a aruncat pe de-a întregul într-un decor departe de a fi paradisiac, un orfelinat modovenesc la scurt timp după căderea Uniunii Sovietice. Da, șobolanii aleargă și moartea lovește. Dar autorul a reușit performanța de a introduce umorul și burlescul în mijlocul răului, de a transcende mizeria dezgustatoare prin scriitura sa poetica de neegalat, pînă la o iertare finală de o uimitoare delicatețe.

Pe cei doi eroi ai acestei fabule cu condamnați pe pămînt, Savatie Baștovoi i-a întalnit în realitatea dură a Moldovei natale: Serioja și Karlic, unul cu picioarele nedezvoltate, altul încet la minte, au fugit împreună dintr-una dintre acele instituții sordide care în anii 1990 îi adăposteau înghesuiți pe copiii nedoriți (handicapați de toate felurile, dar deasemenea orfani și infractori minori). Karlic și Serioja formează un echipaj de infern – ologul țintuit în scaunul său rulant, împins de un Jean de la Lune cu mușchi dar fără minte…

Romancierul croiește un Laurel și Hardy ai căderii, capul și picioarele, stăpînul și sclavul, nici monstrous nici angelic, dar cîte puțin din fiecare, pe scurt un duo tragic-comic de neuitat.. Ei fug furînd aparatul de radio al unui copil mort din neglijență, care se numea Nicolae (și el a existat în realitate), iar umbra sa bîntuie întreaga poveste. Responsabilii corupți ai acestei instituții se străduiesc să ascundă cadavrul, jurnaliștii rapaci sînt în căutare de detalii șocante… Mama lui Nicolae, Eleonora, este plecată de mult să lucreze în Italia ca fată bună la toate – inclusiv servicii sexuale. Măritată în cele din urmă cu un bărbat în vârstă, ea primește vestea morții copilului ca pe un electroșoc, și se hotărăște să se reîntoarcă în Moldova.

O țară care se golește

 Ca și ea, mii de femei sînt constrînse în fiecare an să pornească în exil, ca să cîștige niște bani care să le permită să-și crească copiii lăsați în grija celor vârstnici. „În Italia, o îngrijitoare la domiciliu câștigă într-o lună cât un profesor de liceu în șase luni la noi”, explică Savatie Baștovoi. Moldova se golește de forțele sale vii, ne rămân numai copiii și bătrînii.

Mica lui țară, între România și Ucraina, este cea mai săracă din Europa (fiecare locuitor dispune de un venit mediu de 4 euro pe zi pentru trai). Romancierul povestește ca au existat cîteva avioane de vînătoare lăsate de sovietici la căderea URSS și care au fost cedate americanilor, deoarece nu aveau suficient spațiu aerian pentru a decola, în trei minute avioanele MIG-29 ar fi violat spațiul aerian al vecinilor.

Lăsată pe mâinile unor elite corupte, țara sărăcită a eșuat. Pământurile negre și fertile care pe vremea kolhozurilor erau grînarele Uniunii Sovietice au fost lăsate în pîrloagă. Embargoul rusesc asupra produselor moldovenești ca represalii pentru semnarea unui acord de liber schimb cu Uniunea Europeană, a dat lovitura de grație în 2013. Moldova are în prezent de două ori mai multe decese decît nașteri. „Această țară nefericită nu mai este decît o închisoare în care toți locuitorii, într-un fel sau altul își ispășesc pedeapsa”, rezumă Savatie Baștovoi.

Noul său roman este o metaforă a întregii societăți. El însuși nu poate să-și abandoneze pămîntul, dimpotrivă. Dacă doar o mînă de oameni vor rămîne în picioare, va fi și el.

 Un tată propagandist

Trebuie să spunem că personajul iese din canoane, iar itinerariul său este incredibil de romanesc. Născut la Chișinău, capitala moldavă, dintr-un tată fervent comunist și o mamă dintr-o pioasă familie ortodoxă (bunicul preot a fost exterminat în anii 50 de regimul stalinist), copilul și-a ales drumul de timpuriu. Educat la țară, în satul Oricova, unde tatăl său era propagandist al ateismului științific, băiețelul nu a putut niciodată concepe ideea că cerul este gol. Visător, artist, Savatie a fost trimis să studieze artele într-un liceu din Romania unde el a trăit la 17 ani noaptea sa mistică. Sfîșiat de singurătate după ce tatăl său l-a renegat, el a avut o criză de violență și a fost internat la spitalul de psihiatrie, unde a stat 10 zile sub tratament chimic ce l-a marcat ca fierul roșu.

Inspirația poetică l-a salvat: colecția sa „Un diazepam pentru Dumnezeu” a fost imediat remarcată. La 20 de ani, tînărul a publicat primul său roman, „Iepurii nu mor”, povestire inițiatică inspirată din propria sa copilărie în țara sovietelor, cu secvențe burlești (deja!) și celebrarea naturii sălbatice. Trei ani mai tîrziu îl regăsim la mănăstirea ortodoxă Înălțarea Domnului, unde l-a purtat credința sa. Problema este că această mănăstire este situată în Transnistria, regiune separatistă populată de rusofoni, care și-a declarat unilateral independența în 1992. O enclavă care nu a fost recunoscută la nivel internațional și bîntuită de o politică sovietică a vremurilor apuse. Ceea ce a însemnat pentru Savatie Baștovoi dificultăți în a se deplasa și nenumărate greutăți administrative. O experiență pe care am împărtășit-o cu el în 2012, cînd ne-am dus să-l vizităm la mănăstire cu ocazia apariției primului său roman tradus în Franța. Totul era parazitat de politică, ne-a explicat călugărul-scriitor.

O sihăstrie la țară

După 15 ani petrecuți în obște, s-a hotarît să părăsească mănăstirea, cu acordul mitropolitului, pentru a se instala în satul copilăriei sale, Oricova – unde trăiesc nici 100 de suflete. “De azi înainte, acolo mă rog, cuget, citesc și scriu.” Din 2015, omul nostru reface și extinde casa părintească, construind o clădire mai degrabă spartană, dar unde își poate primi toți apropiații și prietenii – numeroși – hrănindu-i cu legume din grădină – “o viață simplă în mijlocul naturii cu aer condiționat natural, direct de la Dumnezeu”, spune surîzînd.

Savatie Baștovoi a finanțat lucrările din drepturile de autor și dintr-un modest atelier de pielărie. Și în 2017, a început să construiască cu propriile mîini o bisericuță în gradina familiei, dar și ajutat de voluntari de pe facebook. Cel care promovează întoarcerea la sat, scriitorul-călugăr, a făcut apel și la rețelele sociale.

Pictori care au lucrat la Muntele Athos și-au anunțat deja dorința de a picta fresca. Și cupola urmează să fie pusă în această primăvară (la momentul apariției revistei, cupola a fost pusă, n.n.). “Este cel mai frumos anotimp. Nucii pe care i-am plantat la vîrsta de 7 ani cu tatăl meu sînt îmbobociți. Copil fiind, i-am promis mamei că voi construi o biserică la Oricova: și m-am ținut de cuvînt. Este din piatră locală, pe modelul celor construite de primii creștini. O reîntoarcere la rădăcini, deci.

Decît să se plîngă de sărăcia moldovenilor, și-a suflecat mînecile și s-a pus pe treabă. Și-a lăsat imaginația să lucreze, credința și mușchii. A încercat să creeze o utopie reală într-un sat pustiu dar totuși fertil. Pe scurt, a reușit să arate Moldova și altfel decît prin scandaluri de corupție și rețele de prostituție.

În romanul său, Savatie Baștovoi o iartă pe Eleonora, tînăra mamă îndoliată care revine acasă. “Este momentul în care ea pierde totul – bunurile, onoarea și copilul – dar cînd de fapt devine cea mai bogată, la nivel spiritual”.

Această învațătură despre cursa pierdută a materialismului, scriitorul-călugăr speră că va vorbi cititorilor din lumea întreagă. Și nu doar moldovenilor…


Traducere din franceză: Alexandra Tudor și Cerasela Teoharie
Foto: Aïe Barreyre



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


ANTIPARENTING.RO - 2017 -