SAVATIE BAȘTOVOI: De la spălarea picioarelor de către Hristos la sărutarea picioarelor de către Papa

Vestea că papa de la Roma a sărutat piciorul unui pușcăriaș moldovean într-un penitenciar din Roma face înconjorul internetului și, desigur, este o sensație pentru Moldova. De ce a sărutat papa piciorul moldoveanului? De ce să săruți un picior într-o rînduială care pretinde a fi comemorarea simbolică a spălării picioarelor apostolilor de către Hristos, dacă Hristos nu a sărutat nici un picior?

Rînduiala spălării picioarelor se paractică și în Biserica Ortodoxă și se face în fiecare biserică mare sau obște monahală, acolo unde există mai mulți preoți. Important în această rînduială nu este numărul celor spălați pe picioare, ci relația dintre cel ce spală și cei spălați. Cel mai mare spală picioarele celor mai mici, însă relația dintre ei este totuși una de ucenicie, de unitatea duhovnicească. Nu este o baie ordinară, ci o baie simbolică, de aceea și Hristos le spune: „Cel ce a făcut baie n-are nevoie să-i fie spălate decît picioarele, căci este curat tot. Şi voi sînteţi curaţi, însă nu toţi”, necurat fiind Iuda, care a trădat.

Spălarea picioarelor la evrei nu era un spectacol de smerenie, ci un gest de ospitalitate absolut obișnuit. După un drum lung făcut pe jos, oaspetele, încălțat în sandale, își prăfuia picioarele. A da apă pentru spălarea picioarelor era identic cu oferirea apei pentru spălarea mîinilor azi. A spăla tu însuți picioarele oaspetelui era un semn de respect. Hristos spală picioarele ucenicilor în semn de respect, urmînd un obicei iudaic absolut obișnuit și răspîndit în fiecare casă. În acest fel Hristos le arată că cel mai mare este dator să-i slujească pe cei mai mici și nu este nimic rușinos în asta.

Spălarea picioarelor de către papa însoțită de sărutarea lor are un cu totul alt caracter: este o regizare politică făcută după agenda zilei, ca în orice ritual totalitar de preamărire a liderului. Este o formă creștinizată a scenelor koreene sau staliniste: liderul cuprinde cu iubirea sa refugiații, minoritățile etnice și diversitatea religioasă. Apare și elementul de gen, cel mai mult discutat, de altfel. Ce are toată treaba asta cu Joia Mare și Iisus Hristos, nu știm. Nu știm nici care este relația dintre papa și cei pe care îi spală și de ce îi spală.

Sărutarea piciorului este cu totul din alt film – un gest neplăcut și umilitor, pentru simplul fapt că nu are nici un rost. Nu vedem pe Hristos sărutînd picioarele nimănui – smerenia pe care ne-o aduce Hristos nu se face prin umilirea propriei persoane, ci prin iubirea celuilalt ca pe tine însuți. Probabil papa retrăiește profund complexul ritualului papal al sărutării pantofului și acum înțelege să facă o mișcare inversă, să sărute el piciorul într-un ritual de smerire exagerată. Doar că acest ritual are un efect invers: în loc să-l smerească pe papa, îl face subiectul laudelor, căci toți vorbesc despre înalta lui smerenie. Nimeni nu vorbește de Hristos în prezentarea știrii despre sărutatul picioarelor de către papa. Iar asta trebuie să dea de gîndit.

Ce mai înțelegem azi din smerenia lui Hristos? O smerenie care trezește admirația lumii este o falsă smerenie. Pentru că Smerenia cea adevărată a fost răstignită cu multă ură…

Un lucru este cert: dacă Hristos, în loc să spele picioarele apostolilor Săi, ar fi sărutat picioarele tuturor categoriilor sociale, fără un mesaj clar de revenire la Dumnezeu, nu am fi avut Paște, pentru că nu am fi avut nici răstignire. Un astfel de Hristos ar fi trăit pînă la vîrsta lui papa Francisc și mai mult, murind bătrîn într-un palat de marmură din care ar fi ieșit o dată pe an să îndeplinească un ritual de împăcare, din care să reiasă că este de acord cu politica imperiului. Ce poate fi mai smerit și mai admirabil decît asta! Doar că Hristos, după spălarea picioarelor, a fost dus la Cruce, a fost scuipat și huiduit, trezind ura tuturor păcătoșilor, care l-au și răstignit. A treia zi însă a înviat și ne-a lăsat nouă Evanghelia Sa, din care aflăm toate cele despre El, inclusiv și despre rostul și sensul spălării picioarelor. Orice adaos este de prisos.

Textul Evangheliei spălării picioarelor

„S-a sculat de la Cină, S-a dezbrăcat de haine şi, luând un ştergar, S-a încins cu el. După aceea a turnat apă în vasul de spălat şi a început să spele picioarele ucenicilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins. A venit deci la Simon Petru. Acesta I-a zis: Doamne, oare Tu să-mi speli mie picioarele? A răspuns Iisus şi i-a zis: Ceea ce fac Eu, tu nu ştii acum, dar vei înţelege după aceasta. Petru I-a zis: Nu-mi vei spăla picioarele în veac. Iisus i-a răspuns: Dacă nu te voi spăla, nu ai parte de Mine. Zis-a Simon Petru Lui: Doamne, spală-mi nu numai picioarele mele, ci şi mâinile şi capul. Iisus i-a zis: Cel ce a făcut baie n-are nevoie să-i fie spălate decât picioarele, căci este curat tot. Şi voi sunteţi curaţi, însă nu toţi. Că ştia pe cel ce avea să-L vândă; de aceea a zis: Nu toţi sunteţi curaţi. După ce le-a spălat picioarele şi Şi-a luat hainele, S-a aşezat iar la masă şi le-a zis: Înţelegeţi ce v-am făcut Eu? Voi Mă numiţi pe Mine: Învăţătorul şi Domnul, şi bine ziceţi, căci sunt. Deci dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul, v-am spălat vouă picioarele, şi voi sunteţi datori să ca să spălaţi picioarele unii altora; Că v-am dat vouă pildă, ca, precum v-am făcut Eu vouă, să faceţi şi voi” (Ioan 13 4-15).