Recomandat Antiparenting.ro: „Foca domnului Cleghorn” de Judith Kerr

Recomandat Antiparenting.ro: „Foca domnului Cleghorn” de Judith Kerr

Judith Kerr este o îndrăgită autoare şi ilustratoare de cărţi pentru copii, printre cele mai cunoscute publicaţii ale sale numărându-se şi seria de aventuri ale pisicii Mog. O întâmplare reală povestită de către tatăl ei, despre foca pe care acesta a avut-o ca şi animal de companie în tinereţe, i-a oferit subiectul pentru una dintre minunatele sale cărţi. Dintotdeauna a îndrăgit acea poveste, însă şi-ar fi dorit ca aceasta să fi avut un final fericit. Aşa a apărut cartea “Foca domnului Cleghorn” (Editura Pandora M, 2017), în care autoarea a păstrat firul narativ al poveştii relatate de către tatăl său, dar a modificat sfârşitul acesteia, astfel încât a transformat o întâmplare tristă şi dureroasă, într-o minunată şi originală carte pentru copii.

Domnul Cleghorn s-a ataşat de un pui de focă rămas singur pe lume şi a decis să-l ia în grijă, fără a se gândi nici o secundă la complicaţiile care pot decurge din această decizie pripită, care-i va schimba pentru totdeauna cursul vieţii. Pentru a păstra foca în apartamentul său, trebuia să facă tot posibilul ca prezenţa acesteia să nu fie resimţită de cei din jur, deoarece portarul blocului în care locuia interzicea prezenţa animalelor de companie în clădire. Un lucru destul de dificil de realizat atunci când foca Charlie inundă apartamentul vecin sau stropeşte cu mâncare şi peşte oamenii care treceau prin faţa balconului. Datorită grijii purtate puiului de focă, domnul Cleghorn a câştigat şi simpatia vecinei sale, Miss Craig, ambii urmărind acelaşi scop – să găsească un cămin adecvat pentru Charlie. Însă nici una dintre grădinile zoologice cărora le-au solicitat sprijinul nu le-a oferit adăpost pentru puiul de focă. Atunci când portarul a aflat despre noul “locatar” care nu era binevenit în clădire, cei doi au apelat la grădina zoologică din localitate. Aceasta era pe cale să se închidă din lipsa fondurilor băneşti şi a personalului, însă domnului Cleghorn i-a venit o idee genială pentru a salva grădina zoologică şi, implicit, pentru a-i asigura un cămin primitor îndrăgitului pui de focă.

Povestea simplă, dar originală este scrisă în acelaşi stil caracteristic al lui Judith Kerr, cu propoziţii simple, concise, dar care reuşesc să capteze interesul copiilor de orice vârstă, iar talentul de ilustratoare al autoarei completează desăvârşit povestea emoţionantă a puiului de focă şi a domnului Cleghorn cu minunate imagini clasice, realizate în creion.

Cartea o puteţi achiziţiona de pe site-ul Libris.ro



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *