Recomandat Antiparenting.ro: “Povestea omului leneș care avea un arici trist” de Dan Lungu

Recomandat Antiparenting.ro: “Povestea omului leneș care avea un arici trist” de Dan Lungu

E cineva curios să afle cum arată o carte pentru copii scrisă de un senator, parlamentar cu acte în regulă? Și nu e un parlamentar care scrie cărți din pușcărie pentru liberare, ci e chiar Dan Lungu, probabli cel mai tradus scriitor român contemporan, fondatorul festivaluluide literatură și traduceri, FILIT.

Editura “Doxologia” publică “Povestea omului leneș care avea un arici trist” într-o ediție cartonată și lucioasă, ilustrată frumos de Zelmira Szabo. Cei care urmăresc pagina de facebook a lui Dan, înțeleg prea bine că și această poveste a fost spusă mai întîi fiului său mai mic, Filip, a cărui ziceri haioase au ajuns de poveste în lumea internautică.

Așadar, un om leneș și un arici trist, care își pierdea din țepi ori de cîte ori suferea o nouă întristare. Pînă a ajuns cu totul chel și a trebuit să meargă la Paris să-și cumpere o perucă. E clar, Parisul e raiul perucilor și a aricilor triști!

Cartea se găsește în librăriile din țară, sau poate fi comandată online pe www.librariasophia.ro.

 



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *