Doi scriitori din Republica Moldova vor reprezenta România la Salonul cărții de la Paris

Doi scriitori din Republica Moldova vor reprezenta România la Salonul cărții de la Paris

România va fi prezentă la ediția din acest an a Livre Paris/Salonului cărții de la Paris, desfășurată între 16 și 19 martie 2018, cu un stand și cu o serie de evenimente organizate de Institutul Cultural Român. Logo-ul participării românești de anul acesta la Livre Paris este Roumanie, comme vous ne l’avez jamais lue“/ „România, așa cum nu aţi mai citit-o“.

Peste 50 de titluri recente, precum și traduceri din autori români publicate cu sprijinul Centrului Național al Cărții din cadrul ICR, vor fi prezentate la Salonul Cărții de la Paris. Programul standului prevede 22 de evenimente, la care vor participa scriitori, traducători, editori, diplomați, dintre care 15 invitați din România. Vor fi prezentate ultimele traduceri în franceză finanţate de ICR prin Centrul Naţional al Cărţii (CENNAC), precum și cărţile autorilor români publicate de edituri franceze în ultimul an: nu mai puţin de 28 titluri apărute în ultimul an în Franţa, traduceri din română sau semnate de autori români de expresie franceză.

Doi scriitori din Republica Moldova vor reprezenta România la Paris, este vorba de Savatie Baștovoi, cu romanul “Învățăturile unei prostituate bătrîne către fiul său handicapat” și Tatiana Țîbuleac, cu romanul “Vara în care mama a avut ochii verzi”. Savatie Baștovoi a mai reprezentat literatura română la Salonul de carte de la Paris în 2013, atunci cînd România a fost țară invitată de onoare. În 2013 Salonul a fost vizitat de peste 200.000 de oameni.

Anul acesta, la Livre Paris 2018, Rusia este țară invitată de onoare. Aflat la cea de-a 38-a ediție, Salonul Cărții de la Paris a fost creat în 1981. În 2016, Salon du Livre a devenit Livre Paris, dedicat profesioniştilor din domeniul editorial – editori, agenţi literari, distribuitori şi vânzători de carte din Franța şi din lume, deschis totodată publicului larg. Cu un total de 1.200 de expozanți din peste 50 de ţări, cu 3.000 de autori prezenți la peste 800 evenimente și un număr estimat de 150.000 de vizitatori, salonul de la Porte de Versailles se bucură de o maximă vizibilitate în media franceze.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *